• Echipa PlayHut

Beneficii ale jocului sau lucrului cu apa

Copii + apa = fericire + concentrare :)

Cred ca ați observat și la copiii voștri: joaca cu apa este, aș zice, activitatea preferata a copiilor pana pe la 3-4 ani, poate și după aceasta vârstă. De aceea o mulțime din materialele Montessori pe nivelul 0-3 ani sunt legate de apă, iar unele se regăsesc, în aceeași formă sau putin modificat, și în clasele de 3-6 ani. Ideea că va putea spăla geamul sau că va spăla niște pietre era suficientă pentru a-l convinge să intre în clasă în perioada de acomodare. Este printre cele mai simple și la îndemână variante de joacă liberă și acasă: nu avem nevoie decât de o chiuvetă, un learning tower sau un înălțător, câteva pahare, carafe sau boluri (de plastic sau metal) și un burete sau o lavetă.

De-a lungul timpului, nici nu mai știu câte ședințe am avut, din bucătărie, și cât am reușit să lucrez pentru job sau să gătesc cu copiii fiind concentrați (ca în poza de mai sus) la joaca cu apă, sau lucrul cu apă, cum îl denumim noi, inspirați de metoda Montessori :)

In zilele care urmează, vă vom prezenta mai multe idei de activități cu apă care pot fi realizate ușor în acasă, sau în curte.


Ce beneficii aduce joaca cu apa copiilor mici

In primul rând, cel mai evident beneficiu, este dezvoltarea motricității. Copilul apucă o carafa și o umple cu apă, o ridică, dezvoltându-și motricitatea grosieră. Dacă au un burete pe care îl pot uda și apoi stoarce, își dezvolta musculatura mânii. Același efect se obține și dacă folosesc o pipetă pentru a transfera apa.

Prin activitățile de turnare dintr-un recipient în altul, cei mici își dezvoltă coordonarea ochi-mână. La fel se întâmplă și când transferă apă între două vase cu o lingură sau un polonic de mici dimensiuni.

Joaca cu apă le oferă copiilor ocazia să descopere și să observe o mulțime de lucruri despre lumea înconjurătoare, de exemplu, faptul ca unele lucruri plutesc și altele se scufunda (găsiți o idee de activitate de genul acesta - click aici). Ii încurajează să exploreze și să încerce diverse "teorii" și le dezvoltă imaginația.

Această activitate poate fi o ocazie de învățare a limbajului: puteți petrece câteva minute cu cei mici, discutând despre cum este apa (cald, rece), numind obiectele pe care le au la dispoziție pentru joacă, numind acțiunile pe care le pot face (turna, umple, picura, stoarce, șterge etc).

Copiilor mai mari, care știu să numere și să facă calcule simple, le puteți oferi pahare gradate pentru a pune o anumită cantitate de apă într-un vas. Pot observa ce se întâmpla când pun o piatra sau un obiect care nu plutește într-un pahar plin cu apa, având astfel șansa să descopere concepte de fizica sau să exerseze matematica.

Joaca cu apă este o activitate senzorială ușor de pus în practică: copilul simte apa cum curge pe mână, putem varia temperatura apei, le putem oferi cuburi de gheată pe care să le topească, putem face spumă folosind câteva picături de detergent.

Iar dacă sunt mai multi copii care se joacă împreună, învață despre colaborare, împărțirea sarcinilor într-o echipă, se obișnuiesc să își aștepte rândul, deprinzând astfel abilități sociale.

Din ce am observat, lucrul cu apa ajută mult copiii să se liniștească în momentele în care sunt foarte agitați și niciodată nu am auzit "NU VREAU" când am propus o activitate care implică apa :)

Așadar, vă incurajez să lăsați copiii să exploreze și să se joace cu apa, sub supravegherea atenta a unui adult. Pregătiți câteva cârpe pentru a șterge, împreună cu copiii, apa care se va scurge pe jos și să înceapă joaca!

PlayHut - loc de joacă si cafenea